Antonio da Correggio
Astăzi este ultima noastră duminică în colaborare cu colecția Kunsthistorisches Museum, sperăm că v-ați bucurat de această lună specială! E timpul pentru un clasic absolut: Correggio!
Când Io a fugit de Jupiter (în mitologia greacă și romană era regele zeilor și al omului, stăpânul Cerului și al Pământului), el a chemat nori întunecați în plină zi pentru a împiedica obiectul dorinței sale să scape și pentru a o seduce în secret, pentru că se temea de răzbunarea soției sale geloase, Juno. Folosind un format vertical îngust, Correggio concentrează întâlnirea pasională pe imaginea delicatului spate nud, plasându-l într-un cadru cald și umed. Cu mare eleganță, el înfățișează uniunea erotică a zeului cu Io, fiica muritoare a zeului fluviului Inachus: chipul lui Jupiter strălucește delicat prin ceața cenușie, în timp ce o sărută pe Io, iar mâna lui o apucă ușor de talie; presupusa victimă pare să fi abandonat orice gând de evadare. Cerbul care bea în colțul din dreapta jos dă motivului erotic o urmă de decor creștin: „Așa cum tânjește cerbul după pâraiele de apă, așa tânjește sufletul meu după Tine, Doamne”. (Ps. 42:1)
Capacitatea lui Correggio de a combina o reprezentare mistică a naturii cu idealul figurativ clasic și expresia unei emoții sublime a făcut din lucrările sale ulterioare precursori importanți ai principiilor artistice baroc. Pictura de față a fost realizată (împreună cu altele) la comanda ducelui Federico Gonzaga de Mantua care, cel mai probabil, i-a dat-o în dar împăratului Carol al V-lea. Probabil că a existat un anumit motiv pentru a face acest lucru: semnificația politică a reprezentărilor scenelor de viol mitologice sau istorice. Ele au fost acceptate pe scară largă ca metafore ale puterii absolute, care în mod ideal, totuși, ar trebui să aibă un efect benefic. Aceasta ar explica consimțământul victimei în tabloul de față.