Ochiul tăcerii

Pictură este o priveliște a ceea ce pare a fi un lac calm, reflectorizant, înconjurat de forme verzi și maro care sugerează simultan frunzișul, ruinele de piatră și formațiunile naturale de stânci. În prim-planul din dreapta stă o figură umană asemănătoare unui sfinx cu nori întunecați, amenințători. Marcată de o sensibilitate înghețată, poetică, chiar stranie, pictura lui Ernst este destinată să fie nu directă sau literală, ci provocatoare și sugestivă, stârnind examinarea de simboluri, imagistică și emoții păstrate în psihicul uman pe care îl evocă imagistica. Influențat de noțiunea visurilor a lui Freud în chip de cărări simbolice în minte, Ernst și colegii săi suprarealiști au explorat inconștientul și iraționalul, crezând că dorințele reprimate ale imaginației umane și ale subconștientului ar fi conectate cu haosul vieții moderne. Servind ca o imagine statică dintr-un fragment de vis, imagistica tulburătoare și obsedantă a picturii sugerează de asemenea propriile experiențe ale lui Ernst de derută și înstrăinare din timpul războiului.