Ar fi trebuit să fie o zi obișnuită, dar evenimentele de ieri din Paris ne-au îngrozit pe toți. Ne rugăm pentru Paris și pentru utilizatorii și prietenii noștri din Franța. Suntem cu toții șocați! Chiar acum 175 de ani, s-a născut unul dintre cei mai mari impresioniști, Claude Monet. Cu această ocazie, prezentăm o lucrare de referință - unul din tablourile lui cu Catedrala Rouen. Spre mijlocul anilor 1880, anumiți artiști și-au pierdut interesul pentru Impresionism. Monet a început să exploreze pictura în serie sau să creeze grupuri de lucrări cu subiecte aproape identice. Picturile în serie reprezentau o pauză de la Impresionism din două motive: deși realizate inițial în fața subiectului, lucrările erau revizuite în studio și le lipsea deci spontaneitatea caracteristică Impresionismului; de asemenea, importanța subiectului în sine nu era mai mare decât cea a efectelor luminii și ale vremii. Aceste noi calități ale seriilor de picturi realizate de Monet sunt evidente în redările cu Catedrala Rouen, în care pânza este umplută cu fațada din piatră. La o expoziție din 1895, Monet a prezentat o serie de 20 din cele 30 de lucrări cu catedrala, printre care și aceasta. Tablourile individuale, denumite în funcție de priveliște și de condițiile meteo reprezentate, se disting în principal prin culoare, care are și cel mai mare rol în serii. Impresia cumulativă declarată de vizitatori depășește impactul exponatelor individuale. Suprafețele bogate ale tablourilor par să imite textura pietrelor sculptate de pe catedrală. Individual, tablourile redau un edificiu religios, însă colectiv, seria desființează soliditatea Catedralei Rouen ca entitate și prioritizează preocupările artistice pentru lumină, culoare și ambianță.
--
S-au împlinit trei ani de când livrăm o doză zilnică de artă pentru mai mult de 250.000 de persoane din toată lumea. Acum vă cerem ajutorul - ne dorim să creăm o nouă versiune DailyArt, dar avem nevoie de 15.000$ pentru asta. Pe acest site veți găsi mai multe detalii și puteți face o donație: http://support.getdailyart.com. Vă mulțumim!