Max Beckmann
După „Gânduri despre artă” de miercurea trecută, ne-am pus problema unei atitudini estetice prin care să contemplăm urâtul într-o manieră artistică și semnificativă.
Pentru a răspunde la întrebarea pusă săptămâna trecută, „Putem sta în disperare și reflecta la o estetică tulburătoare?”, trebuie să aruncăm o privire la perspectiva lui Jerome Stolnitz, un filosof formalist.
Conform lui Stolnitz, atitudinea estetică este o contemplare dezinteresată, conștientă doar în funcție de obiectul analizat în sine. În consecință, atitudinea estetică exclude mai multe tipuri de interese, precum cel de a deține o operă de artă pentru orgoliu sau prestigiu, ori interesul pentru raritatea sau valoarea comercială. Nici măcar interesele care privesc utilitatea nu sunt considerate estetice, precum cel al unui istoric care analizează biografia unui artist prin operele sale, ori al unui meteorolog care se uită la liniile frumoase din prognoza meteo, căutând informații. Pentru Stolnitz, estetica izolează opera, se concentrează pe cel care o contemplează, eliminând orice alt factor și doar absorbind individul - este un moment de eliberare de orice altceva, de experimentare a singularității lipsită de interes a subiectului.
Așadar, o operă de artă nu trebuie să ne capteze atenția prin frumusețe. Când căutăm un tapet minunat cu care să ne acoperim dormitorul, în timp ce analizăm variante, noi nu le abordăm cu o atitudine estetică. Dar, conform unui exemplu dat de Stolnitz, dacă ajungem într-o duminică dimineață, când are loc un târg, pe o stradă mizeră acoperită cu pământ și gunoaie și încărcată de resturi, acest decor poate stârni o impresie care ne provoacă preconcepțiile; e surprinzător și intrigant, poate chiar ne umple de repulsie. Pentru Stolnitz, natura esteticii este observarea de la distanță care fuzionează în interiorul observatorului. Sunteți de acord cu el?
-Artur Dionisio