O Zi a Recunoștinței fericită tuturor! Fie ca viețile voastre să fie pline de iubire, pace și armonie :)
Eliberare de dorință, cunoscută și ca Poză de Ziua Recunoștinței sau Vin acasă de Crăciun, este a treia dintr-o serie de patru picturi în ulei realizate de artistul american Norman Rockwell. Lucrările au fost inspirate de discursul Președintelui Statelor Unite Franklin D. Roosevelt privind Starea Uniunii, cunoscut drept Patru libertăți.
Lucrarea redă o matriarhă în șorț care servește un curcan gătit la cuptor familiei formate din mai multe generații, în stilul idealist în care artistul prezenta valorilor familiale. Toate personajele din imagine erau prieteni sau rude de-ai lui Rockwell, din Arlington, Vermont, care au fost fotografiați individual și apoi pictați în scenă. Lucrarea redă un grup de oameni așezați împreună la o masă de sărbătoare. Fiind parțial creat de Ziua Recunoștinței pentru a comemora sărbătoarea, tabloul a devenit o reprezentare emblematică a acestei ocazii, dar și a adunărilor de familie în general. Tabloul a avut o serie de adaptări, parodii și alte folosințe. Deși imaginea a fost atunci și încă este populară în Statele Unite, ea a stârnit resentimente în Europa, unde masele îndurau greutăți cauzate de război.
Artistic, lucrarea este admirată și considerată un exemplu de măiestrie în pictura alb-pe-alb, care impune provocări, fiind chiar una din cele mai faimoase lucrări ale lui Rockwell.
Sunt deja trei ani de când oferim doza zilnică de artă pentru mai mult de 250.000 de oameni din toată lumea. Acum vă cerem ajutorul - ne dorim să creăm o nouă versiune DailyArt, dar avem nevoie de 15.000 $ pentru asta. Pe site-ul nostru găsiți mai multe detalii și puteți face o donație: http://support.getdailyart.com. Vă mulțumim!