El Jaleo

Imagini precum El Jaleo se înclină spre îndrăzneală, riscant, neconvențional, dramatic, erotic, descentrat și ciudat. Deoarece se credea că țiganii nomazi ignoră principiile etice și că exaltă superstiția în detrimentul religiei ortodoxe, aceștia au suferit opresiuni în numeroase țări în secolul al XIX-lea, dar artiștii și boemii i-au idealizat ca spirite libere. Opera Carmen a lui Bizet, interpretată pentru prima dată la Paris în 1875, a scandalizat publicul cu povestea unei țigănci andaluze mândre și luxuriante, sfâșiată fiind între un ofițer de armată și un toreador. În timpul călătoriilor sale în Spania în 1879, Sargent se gândea la o operă de artă majoră în care să își exprime dragostea pentru muzica, dansul și costumele pitorești ale țiganilor. La întoarcerea sa la Paris, s-a apucat să lucreze la un tablou orizontal larg, ale cărui proporții simulau spațiul scenic puțin adânc al stabilimentelor muzicale populare. A numit tabloul El Jaleo pentru a sugera numele unui dans, jaleo de jerez, mizând în același timp pe sensul mai larg jaleo, care înseamnă gălăgie sau zarvă. Tabloul a fost expus la Salonul de la Paris din 1882 cu titlul mai explicit El Jaleo: Danse des gitanes (Dansul țiganilor).