Paul Gauguin
În următoarele cinci săptămâni, în fiecare sâmbătă vom prezenta gravuri de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX din colecția Muzeului Național din Cracovia (Polonia). Sunt extraordinare! Începem astăzi cu Gauguin, al cărui tablou cu un subiect asemănător l-am prezentat la DailyArt acum câteva luni. Ne cerem scuze pentru descrierea lungă - dar merită din plin!
Acest print e o referință la o temă care a apărut în opera lui Gauguin în 1892. Artistul a creat o pictură în ulei cu același titlu în timpul șederii sale în Tahiti, unde s-a apropiat foarte mult de populația locală și a deprins cunoștințe despre cultura din Polinezia. Protagonista acestei imagini este Tehura, partenera pictorului și întruchiparea frumuseții polineziene. Conform mărturiilor lui Gauguin, scena a fost inspirată dintr-o întâmplare când, întorcându-se din sat noaptea târziu, a găsit-o pe Tehura „stând în pat nemișcată și dezbrăcată, cu fața în jos și ochii larg deschiși de frică”. Femeia - care, conform obiceiurilor poporului ei dormea mereu pe lumină - se speriase de spirite atunci când lampa a rămas fără ulei. Toate versiunile acestei teme (Gauguin a recreat scena și în pastel și xilogravură) se numesc Manao Tupapau, care în tahitiană înseamnă atât „gândindu-se la spirit” cât și „spiritul morții privește”. Credințele polineziene sunt puternic asociate cu moartea și prezența spiritelor pe pământ. „Tupapau” nu înseamnă „fantomă”, ci mai degrabă face referire la cineva care s-a întors de pe tărâmul morții și poate să îi bântuie pe cei vii sau chiar să le posede trupurile. Din asta putem înțelege frica femeii și ambiguitatea titlului.
Dintr-o perspectivă europeană, Gauguin abordează tema spiritelor care pătrund în lumea celor vii și o reprezintă prin inabilitatea irațională de a dormi cu lumina stinsă. Cel mai probabil, personajul cu glugă de după pat și celelalte siluete sunt vizitatori din lumea de dincolo. De asemenea, Gauguin redă pe perele camerei luminile specifice - fosforescența care, văzută noaptea, indica prezența spiritelor; pictorul însă considera că luminile sunt produse de ciuperci care creșteau în copaci. Scena este interpretată ca fiind răspunsul lui Gauguin la Olympia lui Manet - un portret nud al amantei lui Manet, redată într-o poziție provocatoare cu scopul de a scandaliza.
Gauguin nu a intenționat ca această scenă să fie obscenă, ci mai degrabă să redea o Venus polineziană - un nou standard de frumusețe, departe de imaginea europeană „civilizată” a unei femei ideale, albă și dezbrăcată. Recreată în gravură, imaginea diferă de tabloul original din mai multe motive importante, mai ales numărul siluetelor care stau ascunse după pat sau reflexia monocromă a întregii scene din oglindă. E foarte interesant faptul că această gravură e singura litografie realizată de artist direct în piatră (celelalte lucrări erau zincografii). A creat-o după ce s-a întors în Franța. Au fost realizate 100 de copii și imaginea a fost publicată în L'Estampe Originale, o publicație pariziană care prezenta ultimele realizări în gravură. Una din copiii a ajuns în colecția impresionantă de gravuri a lui Feliks „Manggha” Jasieński, care a lăsat-o moștenire Muzeului Național din Cracovia.