Toată viața lui, Dürer a fost fascinat de ideea că forma perfectă a ființei umane corespunde unui sistem de proporții și măsuri, și că aceasta poate fi atinsă folosind un astfel de sistem. Spre finalul vieții, artistul a scris câteva cărți în care a codificat aceste teorii ale sale. Adam și Eva este un manifest al fascinației lui Dürer pentru forma ideală. Primul bărbat și prima femeie sunt redați în poziții idealizate aproape simetrice; fiecare cu centrul de greutate într-un picior și cu celălalt îndoit, și fiecare cu o mână îndoită de la cot puțin în sus, oarecum îndepărtată de corp. Silueta lui Adam amintește de grecescul Apollo Belvedere, excavat în Italia spre finalul Secolului al XV-lea.




Adam și Eva
desen • 201 x 242 mm