Nikolai Ge
Miercurea trecută, în cadrul Gânduri despre artă, am rămas uimiți de perspectiva lui Jerome Stolnitz asupra estetismului: modul în care o piesă izolată ar putea avea în sine un impact atât de mare, încât ar înstrăina observatorul. Dar modul în care Jerome percepe piesa de artă ca un scop independent și obiectiv în sine nu este întotdeauna împărtășit, în principal din cauza modului în care ignoră poziția autorului care realizează opera de artă.
Dacă pentru Jerome, estetica este un moment de izolare introvertită, pentru alții este un moment de comunicare.
În perspectiva lui Leo Tolstoi, activitatea artistică se baza pe comunicare; astfel, publicul ar trebui să simtă același lucru ca și autorul, transmiterea propriei individualități prin intermediul piesei - fiind obiectivul său. Durata acestei comunicări ar depinde de trei condiții: - singularitatea mai mare sau mai mică a sentimentului transmis, - claritatea cu care este transmis sentimentul, - și sinceritatea artistului, forța cu care artistul simte și transmite.
Pentru Tolstoi, dacă piesa nu transmite singularitatea artistului, atunci nu este individuală și, prin urmare, nu comunică nimic; dacă nu transmite inteligent voința și emoția interioară a autorului, atunci nu este o operă de artă.
Putem deduce că, dacă este așa, atunci un moment estetic pentru Tolstoi ar fi conexiunea perfectă cu un alt individ; împărtășirea unui sentiment, a unei emoții, a unei idei - și astfel, nu abstractizarea, ci luarea în considerare a gândurilor celorlalți ar fi la baza unei atitudini estetice. În tabloul de astăzi sunt reprezentate soția lui Tolstoi, Sophia Tolstaya, și fiica sa, Alexandra Tolstaya: credeți că vă puteți împărtăși emoția față de tablou în același mod în care a făcut-o autorul?
Să aveți o zi de miercuri plăcută,
Artur Dionisio