Dolmen

Alfred Kubin a fost un artist austriac și, dacă e să ne dăm cu părerea, un suflet torturat. Se știa că trăia într-un castel mic din Zwickledt, iar biografia lui include o cădere nervoasă și o tentativă de suicid—ultima dintre acestea pe mormântul mamei sale. Desenele sale timpurii, după cum se observă și aici, reprezentau deseori monștri, diformități, corpuri umane în descompunere—o fantasmagorie deprimantă a sumbrului, a macabrului și a neliniștii, cu o paletă ce aduce a funingine. Ce mă trage din nou și din nou este un anume element de detașare, de parcă eviscerarea sălbatică de către o creatură fantastică n-ar însemna mare lucru; nu suntem obișnuiți să vedem brutalitate neînsoțită de lugubru. După cum nota și Christopher Brockhaus, „aceste desene au revelat interesul constant al lui Kubin pentru macabru. Tematic, ele sunt legate de simbolism, după cum se observă și în desenul în cerneală Dolmen. Acesta reflectă noțiunea simbolistă a femeii ca ispită și distrugătoare.” Deloc surprinzător, Kubin îl admira pe Schopenhauer.