Astăzi este ultima noastră duminică pe care o petrecem cu Muzeul Sorolla - sper că ți-a plăcut colecția lor pe care v-am prezentat-o pe parcursul lunii aprilie :) Am pregătit ceva special și pentru luna viitoare, asa că fii pe fază!
Sorolla adeseori își picta membrii familiei în momentele lor de destindere. Această temă i-a permis artistului o mare libertate de exprimare, având în vedere că în cele mai multe cazuri, aceste tablori nu erau realizate pentru a fi vândute, ci pentru el însuși. Siesta face parte din lucrările sale personale. Realizat în timpul șederii la San Sebastian împreună cu familia sa, conceptul acestui tablou arată o mare libertate și moderniate. Ca și în alte lucrări personale, Sorolla exclude orizontul și dezvoltă întreaga scenă la nivelul pământului, fiind astfel mai aproape de privitor. Patru femei se odihnesc în iarbă: soția artistului, cele două fiice și una dintre verișoarele lor. Trei dintre ele dorm, iar a parta, stând cu fața în jos, citește. Mișcările de pensulă în acest tablou sunt neobișnuit de rapide și schițate, chiar și pentru Sorolla, acestea părând fragmentate datorită nerăbdării atristului de a surprinde acest moment trecător de liniște, în întinderea extraordinară de verdeață ce pare ca un pat pentru figurile din tablou. Sper să ai parte de o siestă bună astăzi - la fel ca doamnele din tablou :)