Paradisul pământesc

Pierre Bonnard și-a reinventat arta în jurul anului 1905, după ce petrecuse perioada anterioară producând scene pariziene în stilul lui Édouard Vuillard și Henri de Toulouse-Lautrec. Artistul a pus accent pe compozițiile la scară mare, formele puternice și culorile vii, ce arată că era cunoscător al operelor contemporanilor săi Henri Matisse și Pablo Picasso, și pe peisajele arcadiene, temă care nu o explorase anterior. 

Această lucrare este parte dintr-o serie de patru picturi pictate între 1916 și 1920 pentru comercianții de artă Josse și Gaston Bernheim și demonstrează investigația cutezătoare a lui Bonnard în lumină, culoare și spațiu. Artistul a folosit vegetația pentru a crea un arc de avanscenă pentru drama cuprinzând un Adam dezolat și o Eva în repaus. Contrastul creat de Bonnard între cele două personaje pare a urma stilul tradițional care surprinde femeia în esență sexuală în legătură cu natura, iar bărbatul în esență intelectual capabil să depășească pământescul. Ambiguitatea imaginii este întărită prin prezența unor animale, păsări, o maimuță, iepuri și un șarpe de grădină. Acest paradis nu tocmai edenic se poate să reflecte reacția artistului la distrugerea Europei din Primul război mondial, care încă era în toi când a fost începută pictura.