Jose Moreno Carbonero
Jose Moreno Carbonero era un pictor istoric spaniol din secolul al XIX-lea. Provenind din Malaga în Andalusia, el a studiat la Paris și a lucrat la Roma înainte de a se așeza la Madrid unde a predat la Academia Roială de Arte San Fernando. Abordarea picturii istorice a lui Carbonero s-a desprins de predecesori prin aceea că în loc să se concentreze asupra dramei marilor momente istorice ale Spaniei, el s-a concentrat pe sentimentele umane și atitudinile care le-au însoțit.
Putem vedea această operă expuse în Printul don Carlos de Viana. Carlos IV de Viana, fiul lui Juan II Aragon și Blanca I de Navarra, era moștenitorul regatelor Aragon și Navarra în Spania secolului al-XV-lea. Când mama lui a murit, tatăl său s-a recăsătorit cu Juana Enriquez, care a condus la o relație tată-fiu și mai încordată decât era deja. Confruntările lor dinastice au escaladat într-un conflict armat și a condus la încarcerarea principelui, respectând tradiția medievală de a se descotorosi de relații neconvenabile. Don Carlos a fost eliberat dupa douăzeci de luni însă a fost din nou aruncat în închisoare de către tatăl său șapte ani mai târziu. El a murit în scurt timp după ce a fost eliberat din prizonieratul al doilea fără să fi apucat să domnească și fără să lase moștenitori legitimi. Fratele său vitreg Fernando II a succedat pe tatăl lor și a unit Spania când s-a casatorit cu Isabella I.
În Prințul don Carlos de Viana îl vedem pe Don Carlos împodobit bogat cu blănuri și bijuterii, în aparență comfortabil și mulțumit.
Totuși dacă privim mai cu atenție vedem că expresia feței lui trădează amaraciunea pe care o simte pentru soarta sa. În timp ce pictura este un instantaneu narativ al unei figuri istorice Spaniole, în același timp conține și o învățătură pentru noi astăzi. Când contemplăm ghinionul principelui, înțelegem inutilitatea încercării de a găsi scăpare sau salvare în lucruri materiale și lux. Un suflet nu este mulțumit cu obiecte somptuoase. Nu este alinat de cărți și nici nu este rascumparat de originea persoanei. Este evident cum confortul generos și excesiv nu oferă în cele din urmă o recompensă sufletului. În cele din urmă, putem privi cu empatie pe toți cei care sunt privați de libertate fizică, precum prizonierii, cei obligați să fie închiși în casă, paralizații și sclavii.
- Patti