Portretul unei violoniste

Înainte să încep povestea de astăzi, vreau să menționez că luna aceasta va fi deosebită în ceea ce privește artistele. Noi încercăm să le prezentăm lucrările cât de des putem—astăzi avem ocazia aceasta datorită Nationalmuseum din Stockholm :) Pregătiți-vă pentru și mai multe!

Anne Vallayer (1744–1818) a fost aleasă ca membru al Academiei Franceze de Artă la vârsta de numai 26 de ani. Un astfel de eveniment era remarcabil la vremea aceea, având în vedere vârsta fragedă a artistei și faptul că era o femeie într-o instituție dominată de bărbați, cu atât mai mult o femeie necăsătorită. Nu există niciun indiciu că Vallayer s-ar fi bucurat de patronaj regal, dar nu a dus lipsă de mentori din rândul academicienilor. Claude-Joseph Vernet, pictor de peisaje, îi fusese mentor. Ea a fost admisă în academie în calitate de pictor de natură moartă.

Vallayer, care în 1781 s-a căsătorit cu Jean-Pierre-Silvester Coster, un avocat de succes, s-a specializat în principiu pe pictură florală. Datorită modului eficace în care folosesa culoarea și iluzionismului ei iscusit, naturile ei moarte erau la mare căutare, dar subiectul acestora era considerat inferior conform ierarhiei vremii. De aceea, Vallayer-Coster a încercat să-și diversifice motivele incorporând obiecte asociate în general cu pictura istorică. Pentru a atrage clienți de talie regală, ea a pictat și portrete. Acestea i-au adus comenzi din partea mătușilor regelui și a reginei Maria Antoaneta.

În ciuda ambiției sale de a-și diversifica motivele, Vallayer-Coster a pictat foarte puține portrete, iar multe dintre cele pe care le-a pictat aveau o însemnătate personală directă. pe baza acestei informații și a asemănării cu artista, cercetătorii au sugerat că Portretul unei violoniste este o pictură de gen ce o înfățișează pe una dintre cele trei surori ale artistei, Madeleine, Elisabeth sau Simone. Nu se știe dacă vreuna dintre ele a cântat într-adevăr la vioară; cert este că Vallayer-Coster avea un dar extraordinar pentru reprezentarea instrumentelor muzicale. Compoziția este străbătută de un aer calm și contemplativ. Până și coardele rupte contribuie la desăvârșirea vizuală a imaginii, stârnind în același timp întrebări în legătură cu semnificația lor. Portretul unei violoniste se numără, fără îndoială, printre cele mai de seamă lucrări ale artistei.