Jeanna Bauck
Astăzi începem programul nostru lunar cu Muzeul Național Stockholm - în următoarele patru zile de duminică o să vă prezentăm câte o capodoperă din minunata lor colecție. Sperăm că o să vă placă!
Aceasta este o imagine de epocă de la sfârșitul anilor 1870, când artistele și scriitoarele acelor vremuri au avut o influență majoră asupra vieții culturale din acea perioadă. Ele au reușit să schimbe percepția atât asupra rolului unui artist cât și asupra vieții de familie a clasei de mijloc.
Aici Jeanna Bauck a ales să redea o artistă în timpul procesului ei de creație. Ea o înfățișează pe Bertha Wegmann complet absorbită de activitatea sa la șevalet, în studioul și casa lor comună din Munich, Germania. Wegmann, care urma să se numere printre cei mai importanți portretiști ai Danemarcei, a pictat-o mai târziu pe Jeanna Bauck în atelierul lor din Paris, în 1881. În acel tablou a reușit să combine spiritul femeii libere și independente a acelor vremuri, femeia nouă, având rafinamentul feminității clasei de mijloc. În jurul acelei perioade, artiștii au realizat nenumărate portrete ale prietenilor și colegilor, însă doar femeile artiste au creat portrete una celeilalte în rolurile lor profesionale. Dorința de a crea artă a fost recunoscută ca fiind parternă în cadrul unui patriarhat, iar atâta timp cât societățile patriarhale erau considerate ceva natural, era nefiresc și nefeminin pentru o femeie să fie artistă.
În secolul al XIX-lea a fost stabilită o divizare ierarhică între spațiul public și cel privat (și continuă să existe și astăzi sub o anumită formă). În istoria artei moderniste, casa a fost descrisă ca o zonă atemporală; așa-numita sferă a femeii a fost văzută ca o etapă statică în raport cu narațiunea modernității ce se desfășura în spațiul public al metropolei dinamice.
La acea vreme, deoarece femeilor din clasa de mijloc nu le era permis să se deplaseze libere pe străzi, pictorițele erau nevoite să redea modernitatea din spații sociale diferite în comparație cu colegii lor de sex masculin. Se poate observa din picturile lor care spații erau disponibile pentru ele. Picturile artistelor nordice arată că de fapt acestea efectiv nu părăseau atelierul lor: acest spațiu era atât casa lor cât și locul de muncă. Un spațiu social asociat cu viața profesională și, prin urmare, cu domeniul public. În portretele lor, atelierul reprezintă în același timp un spațiu de posibilități nesfârșite, dar și limita absolută a lumii lor. Ele au ales să nu picteze orașul modern de afară, în contrast cu artistele de avangardă, care au redat modernitatea din balcoanele și boxele de teatru.