Mica barcă

Émile Friant și-a început cariera artistică la o vârstă extrem de fragedă și a cunoscut succesul datorită interpretării sale a naturalismului, care mai târziu s-a manifestat drept un simbolism latent. Se scria despre Friant că „pare să dea dovadă de o sinceritate pe măsura abilității sale de artist desăvârșit, iar noi avem încrederea că va rămâne fidel artei în această perioadă în care producătorii bogați au invadat templele, învățându-i pe tineri exemplul fatal al averii acumulate rapid și al studiilor superficiale...” (citat din L’École de Nancy: Peinture et Art Nouveau, ex. Cat., Paris: Éditions de la Réunion des Musées Nationaux, 1999, pg. 130). Popularitatea lui Friant a atins cote impresionante, dar în pofida acestui fapt, el a continuat să caute noi metode de reprezentare și variate moduri în care se poate folosi de mediul său de lucru, în timp ce își promova operele în afara Salonului.

Temele recurente utilizate de Friant au devenit din ce în ce mai eclectice înspre finalul secolului al nouăsprezecela. Mica barcă surprinde o viziune idealizată asupra unui cuplu tânăr navigând pe sub stânci, alături de pânza bărcii de o moliciune feerică. Cuplul poartă haine de un alb imaculat, iar în mod interesant, femeia e la cârmă, iar bărbatul se sprijină de coapsa acesteia.