Considerată drept una dintre pionierele fotografiei de portret, Julia Margaret Cameron și-a început cariera la vârsta de 48 de ani. „Încă din primul moment mi-am manevrat obiectivul cu o ardoare tandră”, scria aceasta, „și mi-a devenit ceva viu, cu voce, memorie, și vigoare creativă”. Cameron a învățat singură pașii laborioși necesari pentru a produce negativele cu colodion umed pe plăci de sticlă, favorizând efectul blurat în pozele sale, și compozițiile relaxate, în defavoarea portretelor perfecte ale colegilor săi. Mulți critici i-au apreciat originalitatea, însă alții considerau că are o tehnică cam leneșă. Aceasta își găsea inspirația în scriitorii și pictorii istorici, dar și contemporani. Cameron regiza și scene istorice sau literare, precum ilustrația sa fotografică a scrierii lui Tennyson, Idilele Regelui, folosindu-și membrii familiei, prietenii, și servitorii casnici drept modele pentru a înfățișa Madone, figuri cristice, și îngeri.


Fete în grădina cu boboci
albumen argintiu • 26.7 x 29.4 cm