Sora Plautilla Nelli a fost o artistă măicuță și prima pictoriță cunoscută din Florența, Italia. Era măicuță la mănăstirea dominicană Sf. Ecaterina, aflată în Piazza San Marco din Florența. Ea a fost puternic influențată de învățăturile lui Savonarola și de lucrările artistice ale lui Fra Bartolomeo. A fost autoarea singurei picturi timpurii a Cinei cea de Taină realizate de o femeie; și-a semnat opera uriașă cu un îndemn: “Rugați-vă pentru pictoriță.”
Era foarte neobișnuit ca un maestru renascentist să-și semneze lucrările, dar Nelli a făcut-o. Ea a întemeiat un atelier doar de femei, care i-a asigurat independența financiară mănăstirii. Era ilegal pentru femei să studieze anatomia, dar asta n-a oprit-o pe Nelli să îl urmeze pe Leonado abordând bărbatul în mărime naturală, probabil studiind cadavrele măicuțelor decedate. Atelierul ei a cusut laolaltă 3 pânze de peste șase metri și a construit apoi schela. Uau! Acum, Cina cea de Taină este situată în refectoriul din Santa Maria Novella, Florența.
Vă putem prezenta lucrarea lui Nelli de astăzi datorită AWA (Advancing Women Artists - Promovarea Femeilor Artiste), o organizație non-profit fondată în SUA, care se ocupă cu restaurarea artei create de femei din Florența. Puteți afla mai multe despre activitatea lor aici și să citiți povestea acestei lucrări din revista DailyArt aici.
Pe mâine!