Dragi utilizatori DailyArt, dacă aveți nevoie de calendare artistice pentru 2020, avem ceva pentru voi! Vedeți ce puteți cumpăra din noul nostru magazin online DailyArt: calendarul lunar de perete cu femei artiști, calendarul lunar de perete capodopere și calendarul săptămânal de birou, cu capodopere și scurte povestiri despre ele. Livrăm în TOATĂ lumea!
Bouguereau a fost unul dintre cei mai influenți pictori din Paris, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost câștigătorul râvnitului Prix de Rome în 1850; medaliat la Expoziția Universală de la Paris din 1855; câștigătorul premiului I la Salonul de la Paris în 1857; cavaler al Legiunii de Onoare în 1859 și, ulterior, ofițer al legiunii în 1876, iar în același an a fost numit membru pe viață al prestigioasei Academii de Arte Frumoase. De asemenea, i s-a acordat Marea Medalie de Onoare la Salon în 1885, anul în care a pictat această pânză.
Reprezentările lui Bouguereau cu copii și țărani, cum este și Tânăra Păstoriță, sunt în mod intenționat ambigue și au fost lăsate deschise multor interpretări, chiar și în momentul în care au fost pictate. Gustul pentru subiectele rurale în artă are o tradiție lungă în Franța, cetățenii de la sfârșitul secolului al XIX-lea au găsit mult farmec în subiectele rurale, cărora le invidiau și le batjocoreau, în același timp, modul de viață și gusturile simple. Totuși, versiunea lui Bouguereau despre viața rurală era stilizată. Tânărul model frumos îmbrăcat, curat și ordonat arată mai mult a locuitoare din Montparnasse, decât din Montauban. În plus, sexualizarea modelului, amplificată de cureaua care i-a căzut de pe umăr, subliniază un stereotip al picturii academice – că o astfel de păstoriță ar avea virtuți rurale care erau cumva mai „naturale” decât cele ale orășenilor.
Tânăra Păstoriță va fi prezentată în expoziția Muzeului de Artă din San Diego, care se deschide astăzi: Bouguereau & America. Expoziția va prezenta aproape 40 de pânze care înfățișează interpretări moderne ale subiectelor clasice, realizate de către popularul artist academic francez William Adolphe Bouguereau și va reevalua munca acestui artist de mult neglijat, permițând astfel o viziune nealterată de părtinirea modernistă. Aceasta este prima expoziție, după aproape 30 de ani, ce reunește multe dintre cele mai importante lucrări ale artistului. Bouguereau & America a fost expusă anterior la Muzeul de Artă Milwaukee și la Muzeul de Artă Memphis Brooks, care au co-organizat expoziția. Hashtag-ul desemnat pentru expoziție este #BougAtSDMA.
P.S. Păstorița este foarte tânără, aproape un copil. Puteți vedea aici pictori celebri și copiii pe care i-au pictat. <3