Ah, cât de mult îmi place această pictură! Este deopotrivă modernă, dar și asemănătoare epocii de aur olandeze. Putem observa o mulțime de lucruri curioase: cine este femeia așezată cu spatele la noi? Totul pare că atârnă în suspensie; o spectralitate nedeslușită. Ramâne neclar chiar și care este tema centrală a picturii. Ce înseamnă gestul femeii? Se prea poate ca mâna așezată pe fereastră să nu reprezinte un gest de salut. Pare grăbită – nu cumva sare din scaun?
Multe întrebări fără răspuns. Nu se cunosc multe nici despre creatorul picturii. Vrel a fost un membru al aceleiași școli artistice precum mai bine-cunoscutul Pieter de Hooch, stilul său fiind conturat în jurul înfățișării scenelor intime din cadrul vieții cotidiene de la oraș, incluzând deseori studii de perspectivă. Nu se știe locul de naștere al lui Vrel, dar se crede că acesta a lucrat atât în Delft, cât și în Haarlem. Era mai degrabă cunoscut sub numele de Jan, în loc de Jacob(us), iar poreclele alternative și modurile de scriere ale numelui său includeau Frel, Frelle, Vreele, Vrelle, și Vriel. Lucrările sale sunt uneori confundate cu cele realizate de Esaias Boursse.
Pe mâine!
P.S.: Aici puteți vedea o selecție a celor mai frumoase picturi ce înfățișează femei așteptând la ferestre. Este o temă surprinzător de populară printre artiști. Cum vi se par?