Amiaza mare

Când ne gândim la Hopper, ne gândim la reprezentări ale persoanelor singuratice, holbându-se în gol, nefăcând nimic. Amiaza mare (High Noon) este o asemenea pictură: o femeie anonimă poate fi văzută în pragul ușii, chiar dacă nu avem nici cea mai mică idee de ce. Oare așteaptă pe cineva? Sau pur și simplu admiră ziua? Nu există niciun semn de activitate; stă nemișcată și este înconjurată de o casă mare care este luminată de soare, lăsând umbre dramatice pe acoperișuri și pereți. Nu este nicio poveste în tabloul de astăzi, acesta fiind și motivul pentru care îl adorăm pe Hopper atât de mult. În „nepoveștile” sale, noi avem libertatea palpabilă de a ne imagina propriile povești.

Într-un citat adesea reamintit, când i s-a adresat odată lui Lloyd Goodrich, poate îndemnat de chinul de a fi nevoit să se conformeze cererilor editorilor săi de a înfățișa „oameni făcând cu mâna”, Hopper admitea: „Poate nu sunt foarte uman. Ce am vrut să fac a fost să pictez lumina soarelui pe o parte a unei case”.

P.S: Aici găsești picturile lui Edward Hopper care te vor uimi!