Dirk Valkenburg
O expoziție deosebit de importantă are loc momentan în Amsterdam la Rijksmuseum: Sclavagism. Zece povești adevărate. În această expoziție, muzeul pune accentul pentru prima oară pe sclavagismul din perioada colonială olandeză. Cuprinzând 250 de ani, această eră este o perioadă-cheie din istoria Olandei. În acea vreme, oamenii erau reduși la statutul de proprietate, de lucruri, de obiecte de inventar. Expoziția spune zece povești adevărate ce provin de la oameni care au fost implicați în sclavagism într-un fel sau altul.
Plantația din Surinam pe care o prezentăm astăzi a fost moștenită la un anumit moment de Jonas Witsen. Jonas era un mare iubitor de artă și nu a avut vreodată planuri să își viziteze plantațiile. Fiind în relații bune cu pictorul Dirk Valkenburg, Jonas l-a însărcinat pe Valkenburg să călătorească în Surinam și să îi documenteze proprietatățile, în așa fel încât să afle mai multe despre natura și starea moștenirii sale. Valkenburg urma să meargă în Surinam pentru patru ani, să preia contabilitatea și să picteze "toate cele trei plantații pe viu, precum și diverse alte păsări și culturi rare", precum și să "convină să nu vândă picturi, acuarele, desene, sau alte forme de artă făcute în perioada stipulată, sau să picteze pentru altcineva decât pentru Dl. Witsen". În primii doi ani, Valkenburg urma să câștige 500 de guldeni pe an, iar apoi 600, cu perspectiva unui bonus la sfârșitul perioadei contractuale. I se acorda o cameră bună și permisiunea să cineze la masa administratorului. De asemenea, un "băiat a fost desemnat să îl slujească, să fie tratat nu ca un sclav, ci precum un copil și nu cu asprime".
Viețile private ale sclavilor de pe plantație erau foarte limitate; totul se întemeia pe munca pe plantație și nu aveau îndeajuns timp sau loc pentru ei înșiși. Oamenilor înrobiți li se permitea de obicei să sărbătorească o dată pe an, cel mai des după recoltă. Se reuneau pentru a face muzică, să danseze și să își practice riturile religioase. Valkenburg a imortalizat un astfel de moment rar de comuniune și relaș într-una din picturile pe care le-a produs pentru Witsen. Este o reprezentare unică a oamenilor în sclavie, cu portrete ce denotă o varietate de expresii și emoții.
Numai în week-end aveau timp pentru contact cu familia și pentru a se îngriji de propriile culturi de subzistență. Cu toate acestea, Witsen a stipulat în scrisoarea sa ca până și sâmbăta liberă menționată în testamentul celui de la care moștenise plantația său să fie reziliată. Proprietarul considera că duminica liberă obișnuită conferea mai mult decât suficient timp pentru cei înrobiți să își cultive micile ogoare și să își viziteze prietenii și familia pe plantațiile învecinate.
Împărtășim povestea de astăzi mulțumită Rijksmuseum.
P.S. Sclavagism. Zece povești adevărate este o expoziție ce trebuie neapărat văzută sezonul ce urmează. Aici găsiți cinci orașe de vizitat în această vară pentru cele mai bune exopoziții de artă.