Hermenegildo Bustos a executat mare parte din opera sa pe cupru, un mediu care necesită pensulație extrem de fină, o abilitate în care el excela. Una din puținele lucrări pe care le-a pictat pe pânză este această Natură moartă (cu scorpion și broască). Pictura prezintă o colecție de legume și fructe aflate în diferite stadii de coacere, aranjate în planuri în retragere pe un fundal alb ce seamănă cu rafturi.
În această lucrare, Bustos prezintă diferite produse agricole culese în diferite sezoane, pe care probabil că le-a întâlnit în statul Guanajauto, unde locuia.
În primul rând, vedem un chili Poblano, unul Chilaca, o roșie înjumătățită, două prune în diferite poziții și în mod curios, o broască. Al doilea rând include un grup de cactuși, un scorpion, trei caise și două prune sapodilla. Al treilea prezintă trei smochine, un pepene verde, o rodie cu coaja crăpată, un avocado cu sâmburele expus și o păstaie de cacao. Ultimul rând conține o banană, o caisă și o pară. Interiorul și exteriorul acestor obiecte este vizibil, unele fiind intenționat tăiate iar altele crăpate de la o coacere excesivă.
Această pictură este pe coperta minunatului nostru set de 50 de ilustrate Mâncare și Băuturi; dacă vreți să aveți unele din cele mai delicioase picturi în colecția voastră de ilustrate, o găsiți aici, în magazinul DailyArt! :)
P.S. Bustos a fost unul din cei mai renumiți pictori mexicani ... și el a fost autodidact! Priviți fascinanta artă a lui Hermenegildo Bustos.