Caspar David Friedrich
Pătrunzătoare prin tăcerea lor și aproape sfinte în subestimarea lor sistematică, peisajele lui Caspar David Friedrich, un artist romantic prin excelență, sunt unele dintre cele mai cunoscute lucrări produse în pictura germană după Dürer și înaintea expresioniștilor. Friedrich nu a folosit ca subiect tânjirea timp de secole pentru Italia, ci s-a îndreptat, în schimb, către peisajul indigen, unde a găsit măreție obsedantă și natură nealterată. Contemporanul său francez, Jean Pierre David d’ Angers, a vorbit chiar despre „tragedia peisajului” care și-a găsit expresie în opera sa.
Aceste peisaje se bazează întotdeauna pe simetrie și stratificare și s-au făcut adesea încercări de a prelua elementele vizuale ale compoziției într-un mod simbolic convențional - astfel încât lanțul muntos este interpretat ca simbol al lui Dumnezeu, stânca ca o credință fermă și arborele mort ca simbol al morții. Dacă, totuși, pictorul este considerat mai puțin un credincios în sensul literal, mai restrâns, și mai mult drept religios în tradiția protestantă sau chiar panteistă, atunci vom face mai multă dreptate respectului său față de natură. Este demn de remarcat faptul că Friedrich a plănuit inițial să includă o figură în stânga copacului golaș, dar a renunțat în cele din urmă. Drept urmare, privitorul este acum complet singur în fața naturii. De asemenea, este interesant faptul că schițele care au stat la baza aceastei imagini liber compuse a unui tărâm alpin ideal aveau aproape un deceniu: Friedrich nu avea nevoie reală de ele, deoarece voia să picteze ceea ce vedea cu ochiul său interior.
Vă prezentăm lucrarea de astăzi datorită Bayerische Staatsgemäldesammlungen - Neue Pinakothek Munich. :)