Copilul și moartea

Edvard Munch a întâlnit moartea la o vârstă fragedă. Mama lui a murit când el avea doar șase ani, iar sora lui i-a urmat câțiva ani mai târziu. Moartea tatălui său în 1889 l-a adus într-o criză profundă. Pe acest fundal, nu este surprinzător că temele morții, fricii și durerii au apărut în mod repetat în opera lui Munch. Reflectând asupra copilăriei sale traumatizante, Munch a scris mai târziu: „Casa mea a fost casa bolii și a morții. Nu am trecut niciodată peste calamitatea de acolo. Mi-a influențat și arta.”

Copilul și moartea este una dintre cele mai puternice explorări pe care Munch a făcut-o despre moarte și durere. Înfățișează o fată tânără privind în afară, acoperindu-și urechile cu mâinile, în timp ce mama ei moartă este în fundal. Conform stilului lui Munch, accentul este pe defunct, ci pe starea emoțională a celor vii – în acest caz, teroarea tăcută a fetei. Spre deosebire de figura din Țipătul, care exprimă angoasa printr-un plâns, acest copil este încremenit de frică, incapabil să-și vocalizeze durerea.

P.S. Aruncați o privire la portretele morții pe care le-a realizat Munch. În ele, artistul îmbină în mod strălucit viața și moartea, dragostea, teroarea și sentimentul de singurătate. În afară de pictură, era interesat și de fotografie! Sunteți curioși să vedeți viața lui Edvard Munch în fotografii?

P.P.S. Pentru mai multe povești despre celebrul norvegian, vedeți articolele de mai jos.